Uniunea
Europeana si-a propus sa clarifice termenii de „întreprindere mica şi mijlocie
(IMM) şi noţiunea de „microîntreprindere”. Acest lucru s-a facut cu scopul de a
garanta că întreprinderile a căror putere economică o depăşeşte pe cea a
IMM-urilor nu beneficiază de mecanismele de sprijin destinate în mod special
IMM-urilor.
Microîntreprinderi şi întreprinderi
mici şi mijlocii
Microîntreprinderile
şi întreprinderile mici şi mijlocii sunt definite în funcţie de numărul de
angajaţi şi de cifra de afaceri sau de activele totale anuale.
O întreprindere mijlocie este definită ca o întreprindere care angajează mai puţin de 250 de persoane şi a cărei cifră de afaceri anuală nu depăşeşte 50 milioane EUR sau ale cărei active totale anuale nu depăşesc 43 milioane EUR.
O întreprindere mică este definită ca o
întreprindere care angajează mai puţin de 50 de persoane şi a cărei cifră de
afaceri anuală şi/sau active totale anuale nu depăşesc 10 milioane EUR.
O microîntreprindere este definită ca o
întreprindere care angajează mai puţin de 10 persoane şi a cărei cifră de
afaceri anuală şi/sau active totale anuale nu depăşesc 2 milioane EUR.
Deoarece in
UE toate firmele au dreptul sa se asocieze, UE si-a propus sa clarifice si
legaturile care pot sa apara intre firme.
Întreprinderi autonome, partenere şi
legate
Exista trei
categorii de întreprinderi, în funcţie de tipul de relaţie pe care o au cu alte
întreprinderi în termeni de procentaj deţinut din capitalul social, drepturi de
vot sau alte drepturi de a exercita o influenţă dominantă:
- întreprinderi
autonome;
- întreprinderi
partenere;
- întreprinderi
legate.
Întreprinderile autonome sunt de departe cele mai frecvente.
Acestea includ toate întreprinderile care nu sunt incluse în una dintre
celelalte două categorii (partenere sau legate). O întreprindere este autonomă
dacă:
- deţine
mai puţin de 25 % din capitalul social al unei alte întreprinderi;
- nu este
deţinută în procent de 25 % sau mai mult de o întreprindere sau de un organism
public sau de un parteneriat dintre mai mute întreprinderi legate sau organisme
publice, cu câteva excepţii;
- nu
întocmeşte conturi consolidate şi nu este inclusă în conturile unei
întreprinderi care ţine conturi consolidate, nefiind astfel o întreprindere
legată.
O
întreprindere poate fi considerată în continuare autonomă, chiar dacă plafonul
de 25 % este atins sau depăşit, dacă există anumite categorii de investitori
care joacă un rol pozitiv în înfiinţarea sau în finanţarea afacerii, cum sunt
„investitorii providenţiali”.
Întreprinderi partenere: Acest tip de relaţie se referă la
situaţia în care se realizează parteneriate financiare majore cu alte
întreprinderi, fără ca una dintre întreprinderi să exercite un control efectiv
direct sau indirect asupra celeilalte. Partenere sunt întreprinderile care nu
sunt nici autonome, nici legate între ele.
O
întreprindere este parteneră a unei alte întreprinderi dacă:
- deţine
între 25 % şi mai puţin de 50 % din capitalul social al celeilalte
întreprinderi;
- cealaltă
întreprindere deţine între 25 % şi mai puţin de 50 % din capitalul social al
întreprinderii solicitante;
întreprinderea
solicitantă nu întocmeşte conturi consolidate care să includă cealaltă
întreprindere şi nu este inclusă prin consolidare în conturile celeilalte
întreprinderi sau ale unei întreprinderi legate cu aceasta.
Întreprinderile legate corespund situaţiei economice a
întreprinderilor care formează un grup prin controlul direct sau indirect al
majorităţii capitalului social sau a drepturilor de vot (inclusiv prin acorduri
sau, în anumite cazuri, prin acţionari individuali) sau prin abilitatea de a exercita
o influenţă dominantă asupra unei întreprinderi. Astfel de cazuri sunt mai
puţin frecvente şi foarte diferite de celelalte două categorii de mai sus.
Pentru a evita dificultăţile de interpretare de către întreprinderi, Comisia
Europeană a definit această categorie de întreprinderi prin adoptarea unei directive speciale (83/349/CEE). Prin urmare, în general, o întreprindere va şti imediat
că este legată, deoarece se impune deja în temeiul directivei respective ca
aceasta să aibă conturi consolidate sau să fie inclusă, prin consolidare, în
conturile unei întreprinderi care este obligată să întocmească astfel de
conturi consolidate.
Numărul de angajaţi relevant pentru
definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii
Numărul de
angajaţi este măsurat în unităţi anuale de muncă (UAM), adică numărul de
persoane care au muncit cu normă întreagă în întreprinderea în cauză sau din
partea acesteia, pe durata întregului an de referinţă avut în vedere. Munca
prestată de persoanele care nu au lucrat pe durata unui an întreg sau care au
lucrat cu normă redusă este luată în considerare ca fracţiuni de UAM.
Stagiarii
sau studenţii implicaţi în programe de formare profesională pe baza unui
contract de stagiu sau de formare profesională şi angajatele/angajaţii care se
află în concediu de maternitate sau parental nu fac parte din personal.
Valoarea juridică a definiţiei
Definiţia
microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii constituie temei
juridic doar pentru anumite chestiuni, cum ar fi ajutoarele de stat, punerea în
aplicare a fondurilor structurale sau a programelor comunitare, în special a
programului-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică.
Cu toate
acestea, Comisia Europeană solicită statelor membre, Băncii Europene de
Investiţii şi Fondului European de Investiţii să utilizeze actul ca referinţă.
Măsurile luate pentru sprijinirea IMM-urilor vor fi astfel mai coerente şi mai
eficiente.
Comentarii
Trimiteți un comentariu